Arat ca un eschimos????

 Cand m-am privit in oglinda, dupa ce am fost gatita si gata de plecare la plimbare, m-am socat putintel! Nu stiam, sunt eu sau…un eschimos? Incercam sa scot la iveala blanita mea frumoasa dar ma incurcam printre firele de blanita neagra. Prima reactie a fost sa trag cu labutele, cu dintii, cu orice numai sa ma regasesc dincolo de ceea ce mi se parea in plus pe mine. Necazul era ca nu am mai prea avut timp pentru asa ceva. Stapana mi-a pus zgarda si…la hoinareala.

Ceva ciudat s-a intamplat cand am iesit pe usa! Simteam un aer groaznic de rece care, pur si simplu, imi intepa nasucul (si, ca dovada, am si stranutat!!!). Dar…atat, doar nasucul. Culmea, simteam nevoia sa dardai si nu intelegeam de ce nu o fac. Ii priveam pe cei din jurul meu si ii vedeam cum mergeau zgribuliti, cu pasi grabiti, neatenti la ceea ce era in jurul lor, goniti parca de ceva (si, dupa cum ma tragea stapana de zgarda, mi-am dat seama ca frigul era cel care ii impingea din spate si le punea motoras la picioare!). Eu, insa, puteam sa stau dreapta, sa merg relaxata, fara cea mai mica senzatie de frig. Ce s-o fi intamplat oare? Eu, care, de regula, sunt atat de sensibila, acum traiam o placere deosebita si simteam dorinta sa ma plimb (nu sa alerg), sa privesc fiecare lucrusor din jurul meu, ce mai, sa traiesc din plin si cat mai dens fiecare secunda de stat afara.

Care era secretul acestei stari? Acum am realizat: tocmai hainita pe care o purtam. Este o hainita gri deschis, satirat cu gri inchis si alb. Are o gluga care imi acopera foarte bine capsorul si…ceea ce m-a deranjat acasa (dar numai acasa, pentru ca, afara, mi-a prins foarte bine!), are blanita neagra de jur imprejurul glugii si pe partea dinspre codita. De inchis, se inchide pe burtica, intocma ca un plovaras de copii, are manecute si imi imbraca foarte bine si piciorusele. Ce mai? MI-E CALD !!!